Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca organizează un curs gratuit de vară dedicat picturii, coordonat de Grigore Găurean. Cursul se va desfășura în zilele de 1, 2, 3, 6 și 7 iulie 2026, între orele 12:00 și 16:00, la sediul instituției de pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51, în sala 13M.
Participarea este gratuită, iar organizatorii precizează că programul include activități practice, precum și posibilitatea de a vizita baza materială și spațiile școlii.
Înscrierile sunt deschise până la 30 iunie 2026 și se pot face la sediul instituției sau prin e-mail, la adresa scoaladeartecluj@yahoo.com. Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă fișa de înscriere, copia actului de identitate, iar în cazul minorilor și copia actului de identitate al părintelui sau reprezentantului legal, precum și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Potrivit organizatorilor, numărul minim de participanți necesar pentru desfășurarea cursului este de cinci persoane, iar înscrierile vor fi înregistrate în ordinea primirii documentelor complete.
Materialele necesare activităților practice vor fi asigurate de participanți și includ, între altele, culori de apă sau ulei, pensule, palete, pânze pe șasiu sau cartoane pânzate, foi de desen, recipiente pentru ulei sau apă, cârpe și dispozitive electronice pentru documentare.