Consiliul Județean Cluj a aprobat finanțarea a 977 de proiecte prin fonduri nerambursabile în 2026

Consiliul Județean Cluj a aprobat, în ședința extraordinară desfășurată joi, 18 iunie 2026, lista finală și sumele alocate beneficiarilor fondurilor nerambursabile pentru anul 2026. Potrivit hotărârii adoptate, 977 de proiecte vor beneficia de finanțare.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că au fost selectate inițiativele considerate cele mai potrivite pentru comunitatea clujeană și a transmis succes beneficiarilor în implementarea proiectelor aprobate.

Pentru domeniul cultelor, Consiliul Județean Cluj a alocat suma de 3.050.000 de lei, urmând să fie finanțate 412 proiecte.

În domeniul tineretului au fost repartizați 1.200.000 de lei pentru 227 de proiecte selectate. Aceeași sumă, de 1.200.000 de lei, a fost alocată și domeniului cultural, pentru susținerea a 221 de proiecte.

De asemenea, pentru activități și programe sportive au fost alocați 1.250.000 de lei, fonduri care vor fi utilizate pentru 117 proiecte care au îndeplinit criteriile de eligibilitate prevăzute în regulament.

Lista completă a entităților finanțate și sumele alocate fiecărei organizații pot fi consultate pe site-ul oficial al Consiliul Județean Cluj.