Primăria Orașului Huedin a transmis, pe Facebook, clarificări privind activitatea Camerei de Gardă a Spitalului Orășenesc Huedin, în contextul apariției unor informații legate de viitorul acestui serviciu.
Clarificările vin după publicarea în Monitorul Oficial, în data de 23 aprilie 2026, a Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1077/21.04.2026.
Potrivit sursei, managerul spitalului, Alina Simplicean, a solicitat o întâlnire cu viceprimarul orașului Huedin pentru a analiza noile reglementări și pentru a stabili pașii de urmat.
Reprezentanții administrației locale au transmis: „Dorim să transmitem un mesaj de stabilitate pentru toți locuitorii orașului și ai zonelor limitrofe”.
Aceștia au precizat că Spitalul Orășenesc Huedin deservește „o zonă vastă, de aproximativ 70.000 de locuitori”, iar „orice schimbare negativă a acestui serviciu ar avea un impact grav asupra siguranței pacienților”.
În urma consultărilor, s-a decis ca „până la noi evaluări, Camera de Gardă să funcționeze conform structurii aprobate în prezent”, deși a fost discutată posibilitatea reorganizării în „gardă de monitorizare”.
Potrivit aceleiași surse, Camera de Gardă reprezintă „pilonul central al sănătății în zona noastră”.
Sursa: Facebook Orașul Huedin