Centru de colectare prin aport voluntar pe strada Platanilor, în curs de implementare prin PNRR

Un centru de colectare prin aport voluntar este în curs de implementare pe strada Platanilor FN, pe o suprafață de 4.300 de metri pătrați, printr-un proiect finanțat din fonduri europene prin PNRR.

Valoarea eligibilă a proiectului este de 778.720 de euro fără TVA, echivalentul a 3.830.913,04 lei fără TVA.

Proiectul prevede realizarea unei platforme carosabile pentru amplasarea containerelor de tip ab-roll și pentru circulația autoturismelor și a camioanelor care transportă deșeuri. De asemenea, va fi amenajată o platformă betonată pentru containere de tip baracă, un sistem de canalizare pentru colectarea apelor pluviale, o zonă verde cu gazon și plantație perimetrală, precum și o copertină pe structură metalică pentru protecția containerelor deschise. Amplasamentul va fi împrejmuit cu gard din panouri bordurate și va avea o poartă de acces culisantă.

În ceea ce privește dotările, centrul va include un container pentru administrație și supraveghere, dotat cu spații de depozitare și grupuri sanitare pentru personal și cetățeni. Va fi instalat un container frigorific destinat depozitării cadavrelor de animale mici și un container pentru colectarea deșeurilor periculoase.

Totodată, vor fi amplasate containere cu presă pentru hârtie, carton, plastic și textile, containere închise pentru deșeuri electrice și electronice, echipamente electrocasnice și mobilier, precum și containere dedicate colectării sticlei, deșeurilor metalice, biodegradabile și a celor provenite din construcții.

Proiectul mai include dotări precum scări metalice pentru manipularea deșeurilor, separator de hidrocarburi, stâlpi de iluminat, camere de supraveghere și un kit de energii regenerabile cu panouri fotovoltaice.