BNR găzduiește la București reuniunea de primăvară a rețelei OCDE pentru educație financiară

Banca Națională a României, în colaborare cu Autoritatea de Supraveghere Financiară și Asociația Română a Băncilor, găzduiește, în perioada 5-7 mai 2026, la București, reuniunea semestrială de primăvară a Rețelei Internaționale pentru Educație Financiară a OCDE.

Evenimentul reunește reprezentanți ai autorităților publice, băncilor centrale, ministerelor de finanțe și educației, precum și ai autorităților de reglementare financiară, din peste 130 de țări și economii, conform unui comunicat al BNR.

Rețeaua OCDE/INFE include aproape 300 de instituții și este prezentată ca un furnizor de standarde și analize în domeniul politicilor publice privind educația financiară.

Potrivit sursei, reuniunile semestriale ale acestei rețele reprezintă un cadru de cooperare pentru proiecte și inițiative în domeniul educației financiare.

România este membră a rețelei prin Banca Națională a României, din anul 2018, și Autoritatea de Supraveghere Financiară, din 2014, ambele cu drepturi depline, iar Asociația Română a Băncilor este membru afiliat din 2021.

În cadrul reuniunii de la București vor avea loc lucrările Comitetului Consultativ și ale Comitetului Tehnic ale INFE.

În ultima zi este programată o conferință cu tema „Educația financiară în sprijinul siguranței, independenței și incluziunii”, la care sunt așteptați peste 200 de participanți din 65 de țări și din România.